
De ce dezinfectanții ucid doar 99,9% dintre microbi?
De ce dezinfectanții ucid doar 99,9% dintre microbi?
Poate să apară această întrebare, în condițiile în care știința are realizări tot mai uimitoare. Un dezinfectant 100% eficient ar fi trebuit să fie deja propus spre utilizare.
Pe suprafețele
din jurul nostru există milioane de viruși, bacterii și alte microorganisme, unele
dintre ele dăunătoare, altele fiind chiar benefice. Când vorbim despre
eliminarea acestora de pe suprafețe, de obicei ne referim la substanțele
folosite (produse dezinfectante) și mai puțin la tratamentele termice ce se
pot aplica sau utilizarea luminii UV.
Produsele chimice
dezinfectante conțin ingrediente (alcooli, compuși ai clorului sau peroxid de
hidrogen) care atacă componentele vitale ale microorganismelor, distrugându-le.
Pentru a înțelege
mai bine eficiența produselor dezinfectante, să vedem în primul rând cât de
repede cresc coloniile de microbi de pe suprafețe. Astfel, o colonie de 100 de bacterii care se dublează în fiecare oră, poate ajunge la peste 1,5 miliarde în
24 ore, având o creștere exponențială.
În schimb, distrugerea microbilor este logaritmică,
numărul scăzând în timp. De exemplu, dacă un dezinfectant omoară 90% dintre
bacterii într-un minut, înseamnă că pe suprafață vor rămâne 10% microbi din
numărul inițial. În următorul minut, rămăn prezenți 10% din cei 10% și tot
așa...
Acesta este
motivul pentru care nu se poate spune că un dezinfectant distruge 100% din încărcătura
microbiană de pe o suprafață, ci doar 99,9%. Și acest lucru este valabil și
pentru produsele dezinfectante pentru mâini.
Bineînțeles că
dimensiunea populației microbiene influențează eficiența unui dezinfectant.
Astfel, dacă pe o suprafață sunt 100 de microbi și elimini 99,9%, rezultatul
este net superior față de situația în care pe suprafață s-ar afla miliarde de
microbi inițial, iar după dezinfecție ar rămâne milioane de microbi activi.
Alt factor care
influențează eficiența dezinfectanților este timpul de expunere, suprafețele
foarte contaminate necesitând un timp mai mare de expunere. La aceasta se pot
adauga și alti factori ca temperatura, umiditatea sau tipul de suprafață.
Chiar dacă nici un dezinfectant nu poate garanta distrugerea completă a microbilor, acest lucru nu le diminuează importanța în controlul infecțiilor. Totuși, pentru a minimiza riscul de infecție, utilizarea produselor dezinfectante trebuie să fie complementară altor măsuri, ca spălarea regulată a mâinilor.
Produse relevante
Dezinfectant Innolin Rapid Plus 1L, cu pulverizatorDezinfectant rapid, sub forma de spray, pe baza de alcooli. Se poate folosi pentru curatarea si dezinfectarea dispozitivelor medicale neinvazive si suprafetelor mici si greu accesibile.Gata de utilizare;Efect in 30 sec;Spectru: bactericid, fungicid, mycobactericid, tuberculocid, virucid;Miros placut;1 pulverizator la 4 buc.!Nu necesita clatireAvizat ca produs biocid TP2.Mod de utilizare! Nu folositi Innolin Rapid Plus pe suprafete incompatibile cu alcoolul (sticla acrilica sau piele artificiala).Pulverizati produsul de la o distanta de aproximativ 30 cmLasati sa actioneze timpul indicatDaca este necesar, inlaturati orice surplus de preparat cu o carpa de unica folosinta, necolorata, fara scame...
Dezinfectant Rely+On Virkon, cu efect puternic virucid, eficient impotriva Coronavirus in 10 min - produs biocidCurata si dezinfecteaza intr-un singur pas. Se poate folosi pentru curatarea si dezinfectia suprafetelor si echipamentelor in mediu spitalicesc, dezinfectia de rutina a zonelor de cazare, toaletelor, bailor, bucatariilor si unitatilor de catering, decontaminarea echipamentelor de laborator, dezinfectia de rutina a scaunelor si suprafetelor din clinicile stomatologice, dezinfectia extravazatelor corporale.Domenii de aplicare: unitati medicale, laboratoare de patologie si de biosiguranta, saloane de infrumusetare, case rezidentiale;Dezinfectant eficient impotriva unui spectru larg de agenti patogeni cauzatori de boli (printre care Adenovirus, Hepatita A, B, C, HIV, Virus Gripal A, Poliovirus, Rotavirus, E. coli, Candida, Chlamydia psittaci, Escherichia coli, Enterococcus hirae, Listeria monocytogenes, Salmonella enteritidis, Staphylococcus aureus);Produs pulbere;Solutie stabila pana la 5 zile.Produs avizat de Ministerul Sanatatii ca produs biocid TP2 si TP4.Mod de aplicare:- pe suprafete dure - prin nebulizare, cu pulverizator, prin stergere cu o bucata de material, burete sau mop- echipamente - se poate scufunda sau spala in solutia de dezinfectant sau se poate pulveriza, iar apoi se curata cu o bucata de material sau cu burete. Dupa 10 min. se clateste cu apa curata.Timpi de aplicare: - bacterii (1 minut), levuri (15 minute), virusuri capsulate (5 minute)Metoda de aplicare: prin stergere, pulverizare si nebulizare.Concentratia solutiei de lucru: actiune bactericida, levuricida, virucida impotriva virusurilor capsulate: 1%Timpul de actiune: bacterii (1 minut), levuri (15 minute), virusuri capsulate (5 minute)PrepararePentru prepararea unei soluții de 1%, folosind valorile din tabel, pregătiţi volumul relevant de apă călduţă. Adăugaţi cantitatea potrivită de Rely+On™ Virkon™ şi amestecaţi până când pudră s-a dizolvat, lăsând o soluție roz clară...
Spray pentru curatarea si dezinfectarea suprafetelor Velox Spray Neutral (Medisept) - 1LLichid pentru dezinfectarea rapida a unor zone mici din industria medicala (paturi si scaune de tratament, echipamente medicale si chirurgicale, aparaturi de recuperare fizica), saloane de fitness si spa, saloane de coafura, saloane de masaj si frumusete (blaturile de lucru, mesele, manerele, echipamentele si accesoriile cosmetice), gradinite si scoli. Este, de asemenea, recomandat pentru dezinfectarea pieselor dentare inainte de sterilizarea lor, precum si pentru tavile de imprimare dentara și impresiile dentare din silicon. Activ in doar 15 sec. impotriva levurilor si in 30 sec. impotriva bacteriilor, tuberculozei si virusurilor (inclusiv rotavirus, norovirus). Nu lasa dare sau peteMiros neutruAvizat ca produs biocid TP2.Mod de utilizare:Pulverizati suprafata de la o distanta de aproximativ 30 cm, asigurandu-va ca suprafata este complet acoperita. Asteptati 60 de secunde. Nu necesita clatire cu apa. Categoria de utilizatori:Profesionali si populatie...